Competențele Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului sunt:
- Cercetare-dezvoltare în domeniul ingineriei mediului (cercetare fundamentală, cercetare aplicativă, dezvoltare tehnologică și avansată) și în știinte sociale și umaniste;
- Elaborarea strategiilor și/sau programelor în domeniul mediului;
- Monitorizarea factorilor de mediu (aer, sol, apă, zgomot și biodiversitate);
- Dezvoltarea și utilizarea Sistemelor Informaționale Geografice (GIS), teledetecție și telemetrie;
- Modelare matematică, statistico-matematică și fizică a fenomenelor naturale sau antropice și a celor din domeniul mediului înconjurător, cu impact asupra factorilor de calitate aer, sol, apă, zgomot și biodiversitate;
- Evaluarea riscului de poluare și a impactului activitaților antropice asupra calității factorilor de mediu;
- Studii de prognoză a fenomenelor de poluare sau a efectului de seră, a schimbărilor climatice și catastrofelor ecologice; Elaborare soluții preventive;
- Alte activitați legate de promovarea și valorificarea rezultatelor cercetării și a prestigiului tehnico-stiințific al instituției;
- Cercetare-dezvoltare în domeniul specific biosferei Delta Dunării, prin subunitatea sa, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunării" - I.N.C.D.D.D. Tulcea;
- Cercetare-dezvoltare în domeniul specific biosferei Mării Negre, prin subunitatea sa, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marina "Grigore Antipa" - I.N.C.D.M. Constanta.
În perioada 2010 – 2013, INCDPM a participat în calitate de coordonator sau partener la realizarea unor proiecte științifice naționale și internaționale, astfel: 1490 proiecte naționale, 115 proiecte internaționale, studii/analize/rapoarte de mediu/evaluări de impact.
Activitatea de diseminare s-a concretizat prin: participări la 93 de conferințe naționale și internaționale, 47 publicații științifice, 21 de cărți, 8 brevete, rapoarte științifice, etc.
Cercetătorii din INCDPM sunt interesați să se autoperfecționeze permanent, să participe la activitatea de diseminare, aceastea fiind o condiție esențială pentru promovarea profesională a acestora și implicit a prestigiului institutului. Totodată, există o preocupare specială prin activitatea de mentorat, de a îmbunătăți gradul de cunoaștere a cercetătorilor tineri în vederea creșterii calității tehnico-științifice a lucrărilor elaborate. Deviza INCDPM este responsabilizarea și conștientizarea fiecărui cercetător față de rezultatele tehnico-științifice obținute.